Campanie de miazănoapte / Mariana Marin

Posted on October 23, 2013 by

0


Aceasta este prima postare și ce mod mai bun de a ”inaugura” blogul decât cu un poem, poezia este ea însăși o obsesie dintre cele mai importante. Cei atinși de ”microb” sigur  înțeleg despre ce vorbesc…

Am găsit poemul Campanie de miazănoapte în primul volum al antologiei lui Marin MincuPoezia română actuală, publicată la Editura Pontica (Constanța, 1998), pagina 315.

Pur și simplu m-am îndrăgostit de poemul ăsta imediat ce l-am citit. După mai multe lecturi mi-am dat seama pentru prima dată că poezia se scrie dintr-un fel de spațiu mental, și mi-am dat seama de asta pentru că poemul te trimite acolo instant dacă citești cu atenție –  vrei nu vrei. M-a făcut să mă gândesc că probabil acolo merg toți poeții când scriu chiar dacă nu știu; poezia e aici un fel de transmisiune care te adună de pe unde îți faci veacul și te obligă să arunci o privire în acel spațiu, sau să petreci acolo puțin timp. Pentru mine poemul Campanie de miazănoapte intră în categoria obsesiilor pentru că readuce acea esență de demult a poeziei, care mie îmi place foarte mult – poezia ca magie (și pentru că aici la noi naivitățile sunt permise, voi profita…). Magie personală? Nu știu. Oricum, o magie care o ajută pe Mariana Marin să spună multe lucruri importante, poemul spune multe adevăruri care par smulse direct dintr-o carne mai aparte: ce se păstrează sau ce devine carnalitatea în acel spațiu mental din care poezia se scrie, se ascultă sau se transcrie cu ochii închiși. Despre tragism & co.

Un război de o sută de ani, volumul de debut al Marianei Marin, poate fi găsit, citit și descărcat de pe scribd, aici.

 

Iată poemul:

 

Campanie de miazănoapte, Mariana Marin

 

Acum, când grădina de trandafir este închisă în mine

ca într-o cămașă de forță

și îmi picură pe limbă un suflet prea mare și toxic;

când vreau cu adevărat să înțeleg

(fie și umblând în patru labe în jurul

cunoștințelor mele pozitive)

și când deasupra spitalului latră un singur câine

iar creierul meu moale îl ascultă tandru și calm

(tandru și calm)

 

poate voi avea curajul să mărturisesc:

 

”Să aduci pe lume o religie plesnind de sănătate

și să o dai celor mai singuri în viață decât în moarte.

Vărsare de sânge și pustiu să fie doar pentru tine

și ai tăi.

În urma carelor de luptă vei vedea atunci visătoare

litere de foc.

Acolo, animal tânăr, ți-e dat să trăiești și să mori.”

Posted in: Literatură, Poezie