George Vasilievici / ”voi plătiţi lumina ca pe ultima curvă”

Posted on October 25, 2013 by

0


vasilievicivoi plătiţi lumina ca pe ultima curvă
voi căutaţi pe google nimicul să vi-l întindeţi pe buze
eu îmi aştept fetiţa lângă statuie

doar pentru că ea ştie să râdă.

 

George Vasilievici, este un poet și un prozator pe care îl respect foarte mult, versurile sale sunt superbe, iar dacă acest blog se vrea a fi și o mică arhivă personală, atunci el nu putea lipsi. Îl puteți citi aici, vă puteți alătura prietenilor lui pe Facebook aici, iar romanul său, Viseptol, poate fi găsit la CDPL aici. Fragmente din Viseptol puteți citi pe Tiuk Reea.

Pentru poezie recomand însă blogul.

Iată ce aflăm despre el în site-ul menționat mai sus:

”Volume publicate: Gabi78 (Editura Vinea, 2001); Featuring (Editura Vinea, 2004), volum colectiv realizat alături de Ştefan Caraman şi Ondine Dietz; Cerneală (Editura Pontica, 2004); Camera cu două camere (Editura Tomis, 2006); W.C.rul (Editura Vinea, 2007); YoYo (Editura Tomis, 2008).

Texte în antologii: Erotica1 (American Research Press, 2001); Erotica2 (Editura Observator, 2002); Generația 2000 (Editura Pontica, 2004); Days of Poetry and Wine (Medana, 2006).

Poezia sa a fost tradusă în engleză, franceză, arabă, slovenă, germană şi sârbă.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, cu participări la edițiile din 2006 (București), 2007 (Cluj-Napoca) şi 2009 (Alba Iulia) ale Colocviului Tinerilor Scriitori.”

Și câteva poeme:

Moartea ca o pasare călătoare

Inevitabil, pasărea călătoare
se va opri şi în mine.
Zboară neîntrerupt şi uneori
o surprind cum se opreşte să
îşi ia masa ba într-unul ba în altul
acolo unde se mai găsesc insule
de viaţă de ciugulit. Majoritatea nu
trăiesc tot din ei. Nu ard până la ultima
picătură combustibilul nerafinabil
ci pur şi simplu rafinat. Nu pârjolesc
prin contraziceri şi dezechilibre ceea
ce îi deosebeşte de ceilalţi.
Cu astfel de resturi se hrăneşte pasărea
călătoare. Cu viaţă moartă. Degeaba
mă miroase din înaltul transparent
precum penele sale.
În mine nu o aşteaptă festinul.
În mine nu rămân posibile
clipele fericite sau adânc triste.
În mine nu sunt decât răspunsuri
moarte la întrebările rămase vii
ce nu se termină cu nici un semn
de întrebare.

Îi pot oferi totuşi un pat
patul în care am iubit,
eu nu voi fi oricum acasă.

2. greaţa matură

este un înger tăvălit
şi plin de bale împrăştiat
pe cer. l-a vomitat copilul
ajuns la maturitate.

20. poem narcisist

ce mai! sunt perfect!
muşc cu poftă din viaţă
mă ling pe faţă cu limba
electronică şi aspră a ceasului
primit de la tine. aşa este
mereu cu darurile făcute
din iubire, sunt de la început
în afara ei.

25. somnul

dormi degeaba.
visul e la mine.

26. capul din nori

sunteţi campion!
poftiţi coroniţa de rădăcini
înfipte-n cer.
florile cresc în cap.

31. scrisoarea

drăgă moş crăciun
ştiai că nu exişti?

din COPIL DIN FLORI CAUT GHIVECI

2. atunci când prietenii

acum când liniştea mea
sufletească face playback
peste liniştea altora,
peste liniştea ce se
aude foarte bine din privirile
străinilor, ei cei din urmă
îmi devin prieteni.

datoria mea de a trăi creşte
şi se înmulţeşte simţitor cu râsete
şi planuri de viitor.

datoria lor de a muri se şterge
este cadoul meu surpriză
pe care îl fac prietenilor mei când dorm
cu capul pe începutul cărnii lor.

ei se trezesc târziu
când nu mai este nimic
de făcut. cadoul şi-a făcut efectul.
a dat de gol tot ce sub paşii mei fusese gol
înainte ca prietenii
să viseze pământul.

se întâmplă ca picioarele
să îşi trăiască viaţa în mers.
ele visează munţi înalţi
pe care îi sărută cu călcâiul
pe creastă când stau şi beau
cafea cu prietenii pe o terasă.

picioarele lor se trezesc
înaintea picioarelor mele
şi drept urmare,ei, cei din urmă,
vor pleca
primii.

o fac din curăţenia
animală a sufletului.
şi sufletul, cinstit ca orice fiară,
năpârleşte, scoţând la iveală
adevărata natură a prietenilor.

da, prietenii mei sunt flori.
aşa arată ei în pielea goală.
flori sănătoase şi robuste.
flori pure din care cresc
pur şi simplu flori.

12.

nimic nu mai înseamnă nimic
pentru statuia ajunsă la maturitate.
pentru statuia îndrăgostită de Omul
veșnic și a toate știutor. statuia își pierde
mințile când în oglindă se vede pe ea
cu plânsul înțepenit pe chipul și asemănarea
mea.

“te iubesc până când nu va mai veni toamna”

Mulțumesc pentru poezie, George!