CloudHELL: Pieter Hugo

Posted on October 26, 2013 by

0


hugo 1

Abia astăzi am aflat de Pieter Hugo (n. 1976 în Cape Town, Africa de Sud) – un talentat fotograf care îmi amintește prin colecția lui ”Looking Aside” (portretele unor oameni care te fac să privești în altă direcție) de portretele Dianei Arbus, dar acestea sunt altfel. Pentru că Hugo are o colecție de fotografii care se numesc Hell, iar ziua cu tematică ‘obsesivă’ – cer, nu s-a sfârșit încă, mi-am zis că s-ar potrivi: cerul poate însemna și iad, după cum bine ne arată Pieter Hugo.

Aici trebuie să-l cităm chiar pe autor, care pe site-ul său menționează despre HELL:

The title of the series comes from a Morrissey song. There is a verse in it that has particular resonance with me:

All that we hope
Is when we go
Our skin
And our blood
And our bones
Don’t get in your way “

Pentru că este foarte greu să găsesc fotografiile din fiecare colecție (împărțite), voi spune titlul fiecăreia împreună cu o scurtă descriere, apoi voi adăuga imaginile care mi-au plăcut mie cel mai mult.

În ciclul Looking Aside (2003-2006), Hugo se concentrează pe oamenii cu diferențe, cei care ne fac să nu-i privim, cei bolnavi, albinoșii, bătrânii, orbii dar și el împreună cu familia lui. Menționează că scopul lui a fost să ne facă să ne confruntăm cu propriile noastre preconcepții și prejudecăți.

În Vestigii ale genocidului: Rwanda 2004, Hugo povestește cum în 2004, la 10 ani după genocidul din Rwanda (în 1994 când au fost uciși aproape 500 mii de oameni) a văzut un articol care avea alături o imagine de acolo, era un craniu uman, nimeni nu curățise încă zona, nu se făceau comemorări, cadavre rămăseseră neînmormântate. De aici ideea fotografierii vestigiilor genocidului. Rwanda și-a îngropat morții abia în 2004, foarte ceremonios. Hugo vrea ca imaginile lui de acolo să amintească oamenilor de chinul celor care au trecut prin acea nenorocire.

Messina/Musina, este cel mai nordic oraș al Africii de Sud. În 2002, Hugo a încercat să sublinieze prin fotografie ”rănile și cicatricile unei rase”, în acest caz a fotografiat indivizi, familii, interioare, detalii accidentale sau peisaje.

Eroare Permanentă (2009-2010), vrea să ”înregistreze” situația dintr-o regiune în Ghana, o ‘dărăpănătură’ foarte extinsă pentru care localnicii n-au decât numele de Sodoma și Gomora.

În Hell se pune problema rasei, a faptului că de fapt toți suntem ”colorați”, diferiți între noi, și tocmai aceste diferențe sunt cele care ne fac la fel.

Iată câteva dintre lucrările lui Pieter Hugo:

hugo 2

hugo3

Aceasta e din seria Looking Aside (sursă):

hugo5

hugo 4

hugo1

hugo3

hugo4

hugo5

hugo6

hugo 7

Dacă vreți să vă alăturați celor care îl susțin pe Pieter Hugo, puteți vizita pagina de Facebook dedicată lui, de acolo am luat și eu imaginile.