Poemul alcoolicilor / Ion Mureșan

Posted on May 14, 2014 by

0


Poemul alcoolicilor

de Ion Mureşan:

 

Vai săracii, vai săracii alcoolici,
cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună!
Dar mai ales, mai ales dimineaţa când merg clătinându-se pe lângă ziduri
şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere
scrise de un şcolar stângaci.

Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o cârciumă,
căci pentru El e uşor, ca pentru un copil
ce împinge cu degetul o cutie cu chibrituri. Şi
numai ce ajung la capătul străzii şi de după colţ,
de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure
le sare cârciuma în faţă şi se opreşte pe loc.
Atunci o lumină feciorelnică le sclipeşte în ochi
şi transpiră cumplit de atâta fericire.

Şi până la amiază oraşu-i ca purpura.
Până la amiază de trei ori se face toamnă, de trei ori se face primăvară,
de trei ori pleacă şi vin păsările din ţările calde.
Iar ei vorbesc şi vorbesc, despre viaţă. Despre viaţă,
aşa, în general, chiar şi alcoolicii tineri se exprimă
cu o caldă responsabilitate

şi dacă se mai bâlbâie şi se mai poticnesc
nu-i din cauză că ar expune idei teribil de profunde,
ci pentru că inspiraţi de tinereţe
ei reuşesc să spună lucruri cu adevărat emoţionante.

Dar Dumnezeu, în marea Lui bunătate, nu se opreşte aici.
Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului
şi îi invită pe alcoolici să privească.
Şi chiar dacă din cauza tremuratului nu reuşesc să vadă
decât un petec de iarbă,
tot e ceva peste fire.

Până când se scoală unul şi strică totul. Şi zice:
„În curând, în curând va veni seara,
atunci ne vom odihni şi vom afla împăcare multă!”
Atunci unul după altul se scoală de la mese,
îşi şterg buzele umede cu batista
şi le este foarte, foarte ruşine.