Nu respectabilelor curve ale frumuseții… / Héctor Hernández Montecinos

Posted on September 1, 2014 by

0


Nu respectabilelor curve ale frumuseții…
– de Héctor Hernández Montecinos

Nu respectabilelor curve ale frumuseții
Nu câinilor distinși ai poeziei
Noi am cântat generației noastre
fără să reușim să îi trezim din frică
Noi ne-am jucat cu ușurința de-a cuvântul vărsat în tiruri
peste capetele gură-cască ale celor care niciodată nu și-au imaginat
un extaz ca acesta pentru poezie și pentru ce se trăiește din ea
Am dezbrăcat păpușile cu foc și voce proprie
Ne-am abandonat pentru ele logica și pudoarea
Fiindcă atunci când zeii rămân în liniște
deșerturile atacama ale lumii înfloresc până înăuntrul ochilor
Nu avem nevoie să fim și mai orbi
Vrem să luptăm împotriva disperării timpului
și contra demonilor puterii
Însă abia acum am înțeles
că poezia este zvon al scamatorilor
Și degetele noastre sunt săgeți
Adevărul e una din puținele minciuni care face rău în acest context
Nu scriem arte poetice
Citim conjuncturile vieții
E rândul nostru să facem treaba murdară
Să desfundăm canalele pline de plozi stătuți
fiindcă în paturile casei mele adormiții nu se opresc din creștere
și mă îngrămădesc și nu mă lasă să scriu
și spun că suntem rău foarte rău
Onestitatea e goală
Sângerare a nasului și a curului
Suntem chemați să fim mai mult decât primii continuatori
Giulgiurile noastre sunt seminarii
Nimeni nu vrea să ne atingă
Prietenii mei nu au mai mult de 21 de ani
Și cunosc ambiguitatea privirilor
Cunosc halucinația sferelor
Cunosc exilul neamului
Îi cunosc pe supraviețuitorii celor 17 ani de lacrimi
Cunosc fascismul
Cunosc dictatura de catifea
Cunosc alcoolul în zori
Copilași dansând alături de lună
Inima adăpost, magazie
Inima sfântă a rebelilor
Inima sfântă și rănită a homosexualilor
Viața noastră e ruptă
Toate genurile sunt o convenție de care nu avem nevoie
De pe o zi pe alta duzine de bastarzi strălucitoare au apărut din colțurile
cele mai inospitaliere ale Rușinii Naționale
Prietenii mei pictează străzile cu sânge spermă și plânset
Prietenii mei fac muzică din resturile frumoasei republici îngenuncheate
Prietenii mei ocupă casele pentru cultură și sunt hăituiți
Prietenii mei nu jură pentru cer fiindcă nu mai au încredere în el
Prietenii mei fac videoclipuri înregistrând realitatea
Prietenii mei au nume de sfinți dar asta e o neagră coincidență
Prietenii mei fac din viață un performance pentru a nu se duce dracului
Prietenii mei sunt martorii revoluției senzuale
Prietenii mei cunosc peisajele din chile din cauza acidului
În colțurile orașului ne-am luptat
ne-am îmbătat ne-am iubit
Ne-au insultat fiindcă suntem mai puțin mediocrii decât părinții noștri
Am multiplicat divizările
Trecutul este o scuză pentru a fi și mai laș
Prietenii mei sunt săracii străzii ai nopții
Sunt și oameni care se sinucid printre prietenii mei
Și nebunii nu sunt singuri
Dar ne avem unii pe alții și avem poezia
De aceea sărbătorim că suntem împreună
anunțând devenirile dorințelor noastre
Cel mai rău lucru ce se poate întâmpla ar fi să tăcem puțin câte puțin
Să cădem înconjurându-ne de același galop
Bărbați-femei-cai
Trăim doliul timpului nostru
Nu al respectabilelor curve ale frumuseții
Nu al distinșilor câini ai poeziei
(August 2000)

Textul original aici.

Traducerea îmi aparține