Alejandra Pizarnik / no saber volver

Posted on December 30, 2014 by

0


Cum nu aveam ce face iar 2014 insistă să mai rămână puțin (Go Away, 2014!), am zis să traduc chestia asta:

alejaPur și simplu nu sunt de pe lumea asta… locuiesc cu frenezie luna. Nu mi-e frică de moarte; îmi e teamă de acest pământ străin, agresiv… nu pot gândi lucruri concrete; nu mă interesează. Eu nu știu să vorbesc așa cum vorbesc ceilalți. Cuvintele mele sunt ciudate și vin de departe, de unde nu se există, din întâlnirile cu nimeni… ce voi face când mă voi scufunda în visele mele fantastice și nu voi putea ieși la suprafață? Fiindcă la un moment dat se va întâmpla. Mă voi duce și nu voi ști să mă întorc. Mai mult, nu voi ști nici măcar dacă există un ”a ști să te întorci”. Sau nu îl voi vrea.

Și chiar azi îmi spunea din senin un necunoscut că zero e special, e curat ca nimicul. Nimicul deci e curat. (întâlnirile cu nimeni, și ele)