Enuma Eliș / Epopeea creației lumii (poem)

Posted on July 10, 2015 by

0


Enuma Eliș sau Epopeea creației lumii datează din perioada veche babiloniană – prima parte a mileniului II î.e.n. Personajele principale sunt Tiamat și Marduk. Pe scurt, Tiamat (marea, apa sărată) și soțul ei Apsu (oceanul, apa dulce) sunt deranjați de acțiunile copiilor lor – zeii mai tineri. Apsu vrea să îi ucidă pe copii dar aceștia află iar Apsu este învins (și omorât, cred). Tiamat află și ea că i-a fost omorât soțul și pornește furioasă o răzbunare crâncenă, dând viață unor monștri al căror rol era să lupte cu zeii, copiii ei. Ei află de planurile mamei lor și încearcă să trimită pe cel mai puternic la luptă. După două încercări eșuate vine rândul lui Marduk, care înainte să plece în luptă cere zeilor puterea supremă – dreptul de a fixa destine și vrea să fie făcut regele lor. După ce obține acest lucru o învinge pe Tiamat, o omoară și o taie în două bucăți din care construiește mai departe cerul și pământul. Din tot sângele zeului (căruia i-au fost tăiate venele) care conducea armata lui Tiamat amestecat cu pământ, Marduk face oamenii, rolul inițial al acestora era să fie servitorii zeilor.

(Deci oamenii au fost făcuți din sângele scurs din venele tăiate ale unui zeu și pământ, lumea a fost inițial o zeiță tăiată în două bucăți egale. Big-Bangul a fost un conflict între generații.)

Am găsit câteva versuri superbe în această epopee și le-am aranjat, nu neapărat în ordinea desfășurării evenimentelor, le-am pus împreună cât să aibă (ceva) sens – sunt foarte bucuroasă de ce a ieșit, iată:

El a rostit-o și a făcut-o să stea peste ape
Ea turnat un somn peste el așa că el a adormit adânc
Acolo locuiesc în splendoare
în camera soartei în locuința destinelor
Inima lor clocise în ea cele rele
Și ea a zis : Să facem monștrii
și pe zei în mijlocul lor
Ea le-a dat aureole, făcându-i asemenea zeilor,
Așa că cel care i-ar privi să moară de frică
Cuvântul vostru va face să stingă focul
Ei între ei au pronunțat un blestem
Jurând cu apă și ulei să-și pună viața în pericol
Zeul respirării bune zeul auzului și al răspunsului
A cărui bună suflare noi o gustăm la grea durere
El împinse în ea pe vântul cel rău și ea
nu-și mai putu închide buzele
El îi stinse viața
El tăie vinele sângelui ei
Între buzele sale ținea un descântec
Voința îi fu distrusă și faptele zăpăcite
Stăpânul se opri să se uite la corpul ei mort
Cum să împartă monstrul și să facă din el unelte
Ca pe o scoică el o împărți în două
(Sursă: Gândirea Asiro-Babiloniană în texte, Editura Științifică – București, 1975)

El este Mr. Marduk, cel care a distrus haosul:

marduk