Moartea lui Siegfried / această cameră de gazare cu pereți invizibili

Posted on July 14, 2015 by

0


Ca orice om în toate mințile după ce am terminat de citit Moartea lui Siegfried a lui Octavian Soviany am căutat pe youtube cântecul Lili Marleen care bântuie acest roman.

Versuri în engleză:

Right next to the barracks by the main gate
there stood a lantern and stands there up to date
We’re going to meet there again
Next to the lantern we will remain
Like then, Lili Marlene
Like then, Lili Marlene

Our casted shadows appearing as one
and the love we had, clear to everyone
and to all people that was quite plain
when by the lantern we were stayin’
Like then, Lili Marlene
Like then, Lili Marlene

Already says the sentry, lights-out’s being called
that can cost you three days, comrad let’s not get stalled
We said goodnight right there and then
How I would love be with you again
With you, Lili Marlene
With you, Lili Marlene

It knows your nice walking, as you come along
every night it’s burning, but it forgot me long
And if it comes and I’ll be slain
Who by the lantern will be coming then
With you, Lili Marlene
With you, Lili Marlene

Off the lands of silence, off the earthly ground
in a dream it lifts me, your kiss leaves me astound
When the mist of night swirls into reign
There by the lantern I will be again
Like then, Lili Marlene
Like then, Lili Marlene

…………………………………………………………….
Premise pentru Moartea lui Siegfried:

………………………………………
1. Moartea este erotică.
2. Germanii sunt un popor de sinucigași.
3. Umanitatea este un popor de sinucigași.
4. Ceafa lui Dumnezeu este trandafirie, acesta vorbește la telefon cu Diavolul, joacă șah cu Diavolul și câștigă mereu.
5. Moștenim de la înaintași nu doar trăsăturile fizice, mai ales, le moștenim poveștile, destinul, demonii, caracterul (sau lipsa lui), demența, etc.
6. Moartea are simboluri, aceleași ca și violența, de parcă moartea acționează prin violența simbolurilor inserate în poveste, acestea forțează personajele să vadă fața îngrozitoare a realității: calul alb care devine la sfârșit o mârțoagă numai piele și os, Umbrele Nibelungilor, Lili Marleen, scrisul.
7. Naratorul se exprimă liber, vorbește uneori chiar răstit cu cititorul sau face mișto de ideile stupide pe care acesta le-ar putea avea.
8. Lumea este ‚‚această cameră de gazare cu pereți invizibili’’ din care te poți căra doar prin a-ți duce trăsăturile de caracter moștenite (ereditatea) la ultimele consecințe – nebunia și sinuciderea.
9. Bucureștiul miroase a urină, a descompunere, mirosurile sunt importante pot declanșa veritabile accese de paranoia, panică, sau demență.
10. Bucureștiul lui 1942 este locul perfect pentru a renunța la ceea ce Siegfried, de exemplu, s-a prefăcut că reprezintă întreaga sa viață până atunci, deși înțelege că a fost o prefăcătorie pe care a a crezut-o el însuși.
11. Personajele sunt luate dintr-un fel de circ ratat al eredității: comisarul ridicol (MK) cu urechi imense nebun întru dreptate (despre care ni se spune că este adevăratul erou), șontoroaga Sorana Simu, cu un picior de lemn și un singur ochi bun, artistă excentrică și amanta Bucureștiului (pe care autorul a înzestrat-o cu ziua lui de naștere), jurnalistul care mănâncă până crapă, Trude – nevasta care e un adevărat model al femeii germane, de o simplitate aproape idioată care se va cupla cu preotul din sat. În acest tablou imaginea lui Hitler (dar și a celorlalți militari germani spălați pe creier de discursurile lui sau de îndatoririle față de uniforma de militar, față de onoare, caracter, ș.a.m.d. ) se încadrează perfect.
12. Mama Căpușă și Dumnezeu sunt singurele două personaje care cunosc întreaga istorie. Luna este un alt personaj secundar care este uneori bântuită de scurte accese de mizantropie văzându-i pe oameni cum se ucid între ei.
13. Danuta, personajul meu preferat, cu fața de sugativă, tragică ca o umbră cu degete lungi de pianistă care spre sfârșit însuflețește un manechin și moare pentru a doua oară într-o halucinație care nu-i aparține.

Spre sfârșitul romanului ni se spune tuturor:

Căci, vă place sau nu, sunteți urmașii acestor oameni, cărora le-ați moștenit și poveștile și, scriind despre ei, noi scriem de fapt despre dumneavoastră. (p.415)

(poate cineva să spună cu mâna pe inimă că printre strămoșii lui nu s-a ascuns uitată și o Sorana Simu sau vreun MK?)

Ultima scrisoare a lui Siegfried către fiul lui, Gunter:

21 octombrie 1942

București

Căcat, căcat, Gunter!

Nu mă mai bate la cap cu grăsana de Trude, am repudiat-o de mult în inima mea.

Acum sunt îndrăgostit de o altă femeie, care seamănă ca o picătură de apă la fizic cu Henriette și cu care am de gând să mă recăsătoresc în cel mai scurt timp.

Află că sunt sătul până-n gât de scrisorile tale neghioabe, așa că te rog să nu mai îmi scrii. Oricum, de acum înainte o să-ți arunc toate scrisorile la gunoi, fără să le deschid.

Cu indiferență,

Fostul tău tată,

Siegfried von Kleist

PS1 Piciorul de cal înseamnă sfârșitul Germaniei. N-ai înțeles? Fiindcă ești la fel de prost ca și Trude.

PS2 Mă doare în cur de von Pfuel. Așa o să crăpați toți, cu Hitler al vostru cu tot, idioților! (p.464-465)

Bonus: Oare ce fel de lenjerie intimă poartă moartea, domnișoară Sorana?

(p.476)

Găsiți cartea aici: Cartea Românească, 2015.

Moartea-lui-Siegfried-CR-a