Scandalul / Shusaku Endo

Posted on July 19, 2015 by

0


eme© Foto: Penka – Mincheva, The Last Supper

Stilul acestei cărți nu aduce nimic nou, nu apare nimic din încercările nu neapărat recente din romane de a băga cititorul în ceață, de aceea pe alocuri este plictisitoare, ceea ce o salvează sunt ideile și modul în care a fost construită. Foarte rar mai găsim în romanele contemporane personaje care sunt scriitori creștini la fel cum rar se vorbește atât de direct și mistico-veridic despre păcat sau dualitatea umană care ia aspecte cât se poate de literale. Stilul aduce echilibru, ideile captează intelectul, construcția aduce lucrurile de care e nevoie pentru a închega pe cele două. Este vorba de un bătrân scriitor ”creștin” care a trăit toată viața după niște reguli pentru ca la aproape 70 de ani când simte că este aproape de sfârșit, să se întâmplă anumite evenimente care îl dezechilibrează, aproape îl îmbolnăvesc fizic și îl fac să se întrebe cine e. Deci un roman despre identitate, despre frica de a accepta mizeria din tine și de a ți-o asuma dar și despre cum e când ajungi să înțelegi cine ești prea târziu.

Câteva citate:

Când eram încă o copilă, soțul meu mi-a povestit despre magaziile din inimile oamenilor. În acele magazii sunt închise niște păpuși care ziua stau nemișcate și ne privesc țintă cu ochii lor mari, iar noaptea încep să se miște și să danseze. Și în inima mea se ascunde o păpușă care dansează. Mă veți întreba care dintre cele două sunt eu cea adevărată? Nu pot să răspund decât că amândouă. Mă veți întreba dacă nu e un calvar să port în suflet o asemenea dualitate? Ba da. Gândindu-mă la aceste personalități contradictorii, uneori mi-e groază de mine însămi. Mi se face greață. Dar nu simt întotdeauna așa și nu e nimic de făcut în privința asta. (p.147)

Pentru a cunoaște extazul, un om trebuie să devină fie sfânt, fie criminal. (p.217)

…acea forță a inimii mai presus de rațiune care se preschimbă în Furie sau depravare. Forța aceasta sălbatică nu poate fi stăpânită prin moralitate și ne trage spre fundul hăului. Mă întreb însă: ne împinge și spre moarte? Dacă ne lăsăm pradă acestei puteri, găsim oare vreo plăcere în moarte? (p.223)

Dacă singura ei bucurie era să moară înghițită de un vârtej, cum aș fi putut să o opresc? (p.225)

Cartea a fost publicată la Polirom în 2009, traducere de Andreea Sion, o găsiți aici.

………………………………….

Follow us on facebook…