Aëla Labbé & Alina Durbacă : ”partially obscured characters”

Posted on September 8, 2015 by

0


a6Photography: (c) Aëla Labbé

Poetry: (c) Alina Durbacă

Versuri luate din Poezia română actuală, Ed. Pontica1998, Vol. I (p. 69-74)

……………………………………………….

Aëla Labbé vine din Franţa, este dansator şi fotograf, a studiat dansul iar acum îşi împarte timpul între Franţa şi Grecia. Fotografia ei mi se pare simplă dar consistentă. Apreciez sensibilitatea imaginilor şi originalitatea precum şi lipsa clişeelor foarte frecvente în tipul de fotografie pe care ea îl practică. Este parcă o Francesca Woodman mai temperată, mai armonioasă şi mai puţin întunecată. Se vede că este şi dansatoare, gestica personajelor din fotografia ei face cam jumătate din delicateţea şi emoţia imaginilor. O puteţi găsi pe Flickr sau pe Facebook în linkuri.

a2Alina Durbacă (n. 1970) este o poetă de care m-am atașat de multă vreme deși nici măcar nu știu cum arată (oricum, mă bucur că există), și ale cărei poeme îmi sunt foarte dragi (cât am găsit și citit), n-am mai auzit de ea nimic, aflasem mai demult că are și o altă carte în afară de Lenjerie intimă cu titlul Hermaphrodit dar nu am găsit mai nimic despre.  Lenjerie intimă a fost publicată în 1994. Găsiţi câteva poeme ale ei aici. 

a1(aceasta sunt eu. alina durbacă. o greșeală tolerabilă.
voi mă veţi arăta cu degetul ca pe o redundanţă.)

a3

(la treisprezece ani m-au dus la doctor să mă trateze de gigantism.)

(la treisprezece ani aveam niște picioare foarte lungi și subțiri.
să nu se cunoască mergeam pe vine. nu mă jucam cu copiii.
credeam că sunt o poveste)

a108. eu mă întind pe o masă îmi împreunez mâinile aşa cum am văzut la cimitir.
se aprind lumânările. picioarele mele atârnă la capătul mesei. ei mă privesc cu duioşie
cum stau aşa întinsă şi albă şi li se pare că tare îmi mai stă bine., păcatele lor. ei sunt veseli au chitări se citesc scrisorile adolescenţei mele. imaculate foşnitoare vele pentru vânt bun.
mă pupă mă trag de urechi îmi fac cadou un giulgiu să nu-mi fie frig. cântă dansează
spun bancuri, cineva îmi spune să nu mai zâmbesc. ei se aşează în genunchi în jurul mesei.
cântece triste, undeva ninge, ştiu eu. un tort flambat. cineva îmi arată o pancartă pe care
scrie:

”nu trebuie să-ţi fie ruşine”

a99. după aia sunt distribuită în cinci mii de exemplare.

a8cu foaia de externare în buzunar. o lobotomie
mică şi / o bucăţică de creier
odihnindu-se-n eprubetă.
pot fi uşor de recunoscut după dungi hainele
mele prin care corpul abia mai respiră

a7ei ascultă se miră îşi desfundă
urechile memoria şi fac
precum toate animalele atunci când le-a creat dumnezeu.
desenează păianjeni cu cruce pe pardoseală
mirosind a urină şi-a clor.
muzică de orgă la spitalul de nebuni
sângele explodând în perfuzii
creier bombardat cu impulsuri
(să dansăm să dansăm să dansăm)
a4(ce frumos ce bine ce liniştită)
femeia din faţa mea îşi scoate tocurile pune
degetul la buze şi
încremeneşte aşa.
aaaiubitul meu iubind ca la raliu derulând
peisajul: un ruj prost. un dres fin. o femeie de mătase
a

Photography: (c) Aëla Labbé

Poetry: (c) Alina Durbacă

Versuri luate din Poezia română actuală, Ed. Pontica1998, Vol. I (p. 69-74)

……………………………………………….