Ricardo Limassol / Blestemul comodităţii

Posted on October 8, 2015 by

0


Mie îmi place să traduc din Ricardo Limassol, nu îmi dau seama exact de ce, în afară de faptul că scrie poezie bună. Probabil o să o mai fac de câteva ori aici. Sper să vă placă.

Poem din cartea Jóvenes sin futuro les habla su capitán găsit aici, unde mai e şi un altul, la fel de drăguţ, în spaniolă.

………………………………………………..

La maldición de la comodidad

Poetas que escriben sobre “el amor a los árboles” apoyados sobre mesas de madera. Poetas
que prenden el cigarro cuando les van a tomar una fotografía. Poetas que se fatigan después
de caminar menos de diez calles. Poetas que buscan los fantasmas de poetas desaparecidos.
Poetas que dicen ser poetas sin que nadie se los pregunte. Poetas que revelan ser
poetas. Poetas que pertenecen a algún movimiento literario. Poetas que usan zapatos
deportivos. Poetas que realmente son novelistas y creen que sus novelas cuentan. Poetas
que realmente son cantantes y creen que sus canciones cuentan. Poetas que necesitan clases
de buceo. Poetas que son amigos del jurado (judiciales y/o culturales). Poetas que rentan
cuartos en La Torre de Babel. Poetas que esperan a la musa y no salen a buscarla. Poetas
que encuentran a la musa en la cama de otro poeta. Poetas que no golpean a la musa porque
dicen que eso no es de hombres. Poetas que tienen miedo de quedarse solos.
La creación de un libro de poesía implica maniobrar, al mismo tiempo, una pintura, una
película, un disco de música y un libro de poesía. Un poemario es lo mismo que un botiquín
de medicinas expiradas, una caja de herramientas que nunca serán usadas, una bolsa de
basura agujereada.
Una tierra colmada de minas desactivadas.

graceorjail(The image is mine/ text by Enrique Baeza) 

Blestemul comodităţii

Poeţi care scriu despre ‚‚dragoste copacilor’’ sprijiniţi de mese din lemn. Poeţi
care-şi aprind ţigara când sunt fotografiaţi. Poeţi care obosesc după
ce merg mai puţin de zece străzi. Poeţi ce caută fantomele poeţilor dispăruţi.
Poeţi care spun că sunt poeţi fără să-i întrebe nimeni. Poeţi care visează să fie
poeţi. Poeţi care aparţin unei mişcări literare. Poeţi care folosesc încălţăminte
sport. Poeţi care de fapt sunt prozatori şi cred că prozele lor povestesc. Poeţi
care de fapt sunt cântăreţi şi cred că melodiile lor povestesc. Poeţi care au nevoie de cursuri
de scufundări. Poeţi care sunt prieteni ai juriilor (judiciare şi/sau culturale). Poeţi care închiriază
camere în Turnul Babel. Poeţi care aşteaptă muza şi nu merg să o caute. Poeţi
care găsesc muza în patul altui poet. Poeţi care nu lovesc muza fiindcă
spun că nu aşa fac bărbaţii. Poeţi cărora le e frică să rămână singuri.
Crearea unei cărţi de poezie implică a manevra în acelaşi timp o pictură, un
film, un CD şi o carte de poezie. O cărticică de poeme e la fel ca un flacon
de medicamente expirate, o cutie de unelte care nu vor fi niciodată folosite, un sac de
gunoi găurit.
Un teren înţesat cu mine dezactivate.