Dante García Berlanga / Estabanlocos (traducere)

Posted on February 4, 2016 by

0


12400929_1012331895497554_8855145847300903543_n.jpg

Drawing by Julia Randall

Dante García Berlanga (Mexic, 1988) se laudă că explorează în poemele sale teme precum delirul, izolarea şi misticismul. A publicat în Thought Catalog, Revista Sincope şi Estabanlocos (adică Eraunebuni), eu l-am găsit pe Diarios de Autor. Este un scriitor care m-a făcut să observ cât de obsedaţi sunt poeţii români de stil şi de fiecare cuvinţel dintr-un poem, pe când omul ăsta scrie fără grija aceasta, lejer şi comod, poemele lui parcă alunecă lin lin, probabil şi din cauza formei alese, cea de jurnal, cu multe cuvinte pe care eu nu le-aş fi lăsat acolo, şi ce frumos şi relaxat îi iese fiindcă nu e obsedat de ce ar putea fi în plus. O senzaţie mişto. Şi nişte poeme în care îmi regăsesc unele cestiuni ce mă stresează şi pe mine. Mă bucur că l-am găsit şi că scrie şi că e cum e. Încă sunt nesigură despre vreo trei cuvinte în spaniolă, dar înţelesul este asemănător… Sper.

SUNT CÂINELE

Sunt câinele alături de care te-au omorât, cel care te-a însoţit dincolo. Dar acum nu te pot găsi şi am un atac de panică. Nu mi-e prea bine aici: ţi-am distrus apartamentul, ţi-am ros cearşafurile, ţi-am muşcat salteaua, am urinat pe covor, fur, plâng, îmi pierd capul, unde eşti?
(Mai, 2014)

CE AM GÂNDIT ÎN ZĂPADĂ?

Ce am gândit ieri în zăpadă şi despre ce a fost călătoria, halucinaţiile săptămânii trecute? A fost un cocktail domestic de vapori şi lichide; infuzii de serotonină, fumuri somnifere, beţe lichide de sticlă, muzică densă care se coagula în aer. Am avut halucinaţii religioase şi am văzut creaturi divine, am scris unui înger cu păr blond: ,,mulţumesc pentru visele de azi-noapte’’; am văzut scoici sparte şi credeam că a fost aur înăuntru. Azi sunt ca o prismă: lumina numită raţiune şi logică intră şi iese clară.

A fost călătoria nopţilor fără vise. A fost doar atât. Mi-am dorit să nu ştiu dacă visez sau sunt treaz. Nu mi-a ajuns; deşi au fost, extazul şi euforia au fost vagi. Şi restul lumii: în planul doi, acolo, mai stupid decât zăpada.

(Aprilie, 2014)

CRACK COCAINE (BREAKING BAD SEAMĂNĂ MAI MULT CU PIATRA)

Am fumat piatră, 17 ani, – pentru a nu complica povestea -, i-am zis că am fumat piatră împreună. Am spus: ,,Mai mult decât de euforia primului fum m-am bucurat de distorsiunea pe care au imprimat-o următoarele. Stăteam comod capturând emoţiile care înfloriseră cu ore înainte cu alcool şi târând cu ele pe jos, căutând şi ciupind podeaua ca un pui, adunând scamele în palmă ca un maniac. Pietre, ridicam din podea pietre, ca supereroii. Eram prinşi, grăbind fumul acela ore întregi în cerc.”

Şi ce greşeală a fost să îi spun atunci. A fugit beat să ne confrunte: voia şi el niţică piatră, nişte lifestyle.

Şi ce greşeală o fi fost să scriu asta acum; va fugi încântat să le spună şefilor mei, să-i spună mamei, să mă scoată din joc, să-mi pună un tatuaj care mă va descalifica în ochii multora, ochi goi pe un ecran, grăbind episoade în manie ciclică ore la rând, urmărind un climax care nu vine niciodată.

Voinţă în ruine; dacă suntem dependenţi, depindem de acelaşi lucru şi suntem împreună.

A trăi un vis; a schimba formele în faţa ochilor tăi. Priviţi-mă acum când nu sunt nimic. Trăiţi acum. Sunt în lume, sunt aici, sunt viu.

(Aprilie, 2014)

Poemele de sus în spaniolă, aici.

+

Preferatul meu din Diarios de Autor:

August 2015
Duminică 30
Prefer să scriu ca un autist, pentru mine. Prefer să mă bucur de propriile cuvinte, ca un narcisist. Şi dacă cineva în această viaţă se va interesa de mine atunci îi voi da textele mele, muzica mea, totul. Şi dacă văd că ceea ce am scris e potrivit pentru a fi arătat lumii o voi face, dar asta va fi toată consideraţia pe care o voi avea, această lume se poate duce dracului; mă voi pierde aşa cum se pierde un autist în albul propriei minţi.

Processed with VSCOcam