Nick Flynn/Kafka/Hamsun : Artişti ai foamei

Posted on March 10, 2016 by

0


hunger_kafka

Kafka, de Robert Crumb, autor de benzi desenate “underground”

Nick Flynn este un poet american (n. 1960) pe care l-am descoperit în urmă cu un an, prin amabilitatea unei prietene. Poet al traumelor legate de viaţa de familie, în special a celor din copilărie, Flynn scrie un text care te aruncă, de la primele versuri, direct în obsesiile kafkiene.

Kafka
By Nick Flynn

The cause of death seems to have been
starvation—his throat closed

& so he was no longer able to swallow. On his
deathbed he was editing The Hunger

Artist, which, perhaps ironically (perhaps
not), he’d begun working on before he was

felled. My father

will, the doctor tells me, also starve to death,
he also cannot swallow I have said no

to the feeding tube because I imagine that is
what I would want someone to say for me,

but really, how the fuck do I know? The fact

that I am the one who will pull the plug on him
& that I will pull it with one simple word

is in the realm of the unbearable, but
apparently

I will bear it. The doctor promises to make him
comfortable, which means

morphine…nowadays this is how the plug
is pulled. Afterward,

the money he buried under that tree,
the take from all his bank jobs, all of it

will come to me, if I can just get him to draw me
a map, if I can find the tree, if I can find

his shovel. And the house, the mansion he
grew up in, soon a lawyer will pass

a key across a walnut desk, but even this
lawyer will not be able to tell me where this

mansion is. And my father’s masterpieces, his
many novels, mine

now to publish—I don’t have to tell anyone
I didn’t write them, not a word.

 

(“Kafka” from My Feelings. Graywolf Press, 2015)

 

RobertCrumb1993HungerArtist

Un artist al foamei“, de Robert Crumb

 

Ne-am gândit că poemul lui Flynn ar trebui tradus:

 

Kafka

de Nick Flynn

Cauza morţii pare să fi fost
lipsa de hrană – i s-a închis gâtul

& nu a mai putut înghiţi. Pe patul
de moarte edita Un artist

al Foamei, la care, probabil ironic (sau poate
nu), începuse să lucreze dinainte să fi

căzut. Tatăl meu,

îmi spune doctorul, va muri tot de foame,
nici el nu mai poate înghiţi am spus nu

tubului pentru hrană fiindcă îmi imaginez că asta
e ceea ce aş vrea să spună cineva şi pentru mine,

dar sincer, de unde dracu să ştiu? Faptul

că eu sunt cel îi care va opri aparatele
& şi că le voi opri cu un simplu cuvânt

este tărâmul insuportabilului, dar
se pare că

voi suporta. Doctorul promite să facă
să-i fie confortabil, asta înseamnă

morfină…în zilele noastre aşa se opresc
aparatele. Apoi,

banii pe care i-a îngropat sub copacul acela,
partea de la toate job-urile lui în bănci, totul

îmi va reveni mie, doar dacă l-aş putea face să-mi deseneze
o hartă, dacă pot găsi copacul, dacă îi pot găsi

lopata. Şi casa, conacul în care
a crescut, curând un avocat îmi va pasa

o cheie de-a lungul unui birou din lemn de nuc, dar până şi
acest avocat nu îmi va putea spune unde este

acest conac. Iar capodoperele tatălui meu,
numeroasele lui romane, acum ale mele

de publicat – nu trebuie să spun nimănui
că nu le-am scris, nici măcar un cuvânt.

……………………………………………………………………..
Povestirea “Un artist al foamei” a fost publicată (!) de Franz Kafka în 1922, în revista literară  Die neue Rundschau. După doi ani de la moartea scriitorului, în 1924, a fost inclusă, alături de alte trei povestiri, în colecţia inititulată omonim, Un artist al foamei.

Textul a fost tradus şi în româneşte.

„[…] eu trebuie să flămânzesc, nu pot altfel […], pentru că nu am găsit mâncarea care îmi place. Dacă aș fi găsit-o, crede-mă că n-aș fi făcut atâta vâlvă, ci aș fi mâncat pe săturate ca tine și ca toți ceilalți.”

Franz Kafka, Un artist al foamei

2nbxcva

Poezia lui Nick Flynn şi corespondenţa pe care o stabileşte cu Franz Kafka mi-au amintit, inevitabil, de “Foamea” lui Knut Hamsun, o carte care m-a zguduit din temelii. Kafka şi Hamsun reuşesc să ne facă să vedem ceea ce am crede că nu poate fi văzut.

hunger.jpg

Un fragment din “Foamea“:

“Zi și noapte am tot tras la jug, mi-am ruinat ochii citind și am flămânzit până când mi-am pierdut mințile – ce naiba obținusem în schimb? Până și femeile de stradă se roagă lui Dumnezeu să le ferească să-mi vadă figura. Dar acum trebuie să se sfârșească, e clar; să mă ia dracu, trebuie să se sfârșească!… cu o furie crescândă, scrâșnind din dinți din pricină că mă simțeam sfârșit de oboseală, plângând și blestemând, am continuat să fac tărăboi fără să-mi pese de cei care treceau pe lângă mine. Am început din nou să mă torturez, să mă dau de bunăvoie cu capul de stâlpii lămpilor cu gaz, să-mi înfig unghiile adânc în carne, să-mi mușc limba adânc ca un dement, când aceasta se împleticea și să râd ca un ieșit din minți dacă simțeam o cât de mică durere din cauza mușcăturii.”

Dincolo de foamea care i-a bântuit pe cei doi scriitori, imediat după colţul acela întunecos, nevinovăţia îşi exersează dansul.

„(…) cu ce mă făcusem atât de vinovat, încât sâ merit o astfel de prigoană”, (Foamea, Knut Hamsun)

În final, un fragment din “Kafka. Pentru o literatură minoră”, semnat de Gilles Deleuze şi Félix Guattari, în traducerea lui Bogdan Ghiu

“Diabolic în întreaga nevinovăţie”