Cameron Awkward-Rich / Sympathetic Little Monster

Posted on April 20, 2016 by

0


s1

(c) image: me & myself fără I. deci eu.

Cameron Awkward-Rich has published poems in The Journal, cream city review, Muzzle Magazine, Hobart, The Seattle Reveiw, The Offing & elsewhere. He is a Cave Canem Fellow, a poetry editor at Muzzle Magazine, & currently a doctoral candidate in Modern Thought & Literature at Stanford University. Cam is the author of the chapbook Transit (Button Poetry, 2015) and his debut collection, Sympathetic Little Monster,was published by Ricochet Editions in 2016. (Sursă)

Îmi place mult-de-tot-mult-de-tot cum scrie omul acesta! E complet pe gustul meu. Câteva mostre traduse de mine mai jos, împreună cu site-urile unde puteţi citi poemele în versiunea originală, în engleză.

Primul grupaj este luat de aici.

Eseu despre Ciudat / Negru / Obiect

de Cameron Awkward-Rich

Există cel puţin două teorii despre dragoste. Amândouă încep ca

violenţă. Subiectul întâlneşte obiectul & o tăietură se deschide

în el. Dragoste la prima vedere. Stăpânul lui Harriet o vede de parcă

pentru prima dată & acum trebuie să o aibă. Ea se trezeşte noaptea cu o

faţă îngrozitoare înălţându-se deasupra ei, o lună epuizată. Întrebarea este: odată

transformată în obiect-pentru-celălalt, cum poate supravieţui obiectul-pentru-sine?

//

În aeroport / la bar / la film / la alimentară cineva

te priveşte, chipul tău în plasticul card-ului, apoi

card-ul, apoi card-ul, apoi eşti prins în rama privirii

lui, sigilat între două panouri de sticlă & nu ştii ce a

făcut ca momentul să se închege în jurul tău, nu de data asta, dar

cineva chicoteşte & te lasă să treci.

//

Toată lumea vrea să ştie povestea numelui meu. Toată lumea. Ştii, e o

glumă despre negri. Deja cunoşti povestea. Un bărbat este transformat

într-un lucru & suturat în jurul lui. Al numelui.

//

Există o altă opţiune. Nu e adevărul, deşi ar putea fi, ceea ce este,

în cele din urmă, tot ce contează. Acum, când obiectul este silit să facă muncă

periculoasă, îşi aruncă trupul de pe schijele joase ale unei scări. Membre de supererou &

fluturând & încă viu.

//

Cineva vorbeşte. Cu tine. Puţin contează despre ce–mâna lor pe

mâna ta & tu recunoşti zâmbetul. Te bâlbâi. Mormăi. Nu-i privi

în ochi. Cazi departe de moment de parcă eşti tras de o lege

care guvernează mişcarea corpului tău. Nu te poţi abţine. Nu tu

controlezi. Dă-ţi numele ca dovadă.

//

Verbul a merge*. Sens: a presta o muncă şi/sau a funcţiona corect. Cât timp

obiectul merge este condamnat la propria anihilare. Soluţia?

Să cadă. Decadă. Se descompună.

*To work, în engleză înseamnă şi a lucra şi a funcţiona, a merge nu acoperă total jocul de cuvinte.

Şi încă un poem luat de aici, unde puteţi citi şi un interviu în engleză.

 

Ce se întoarce
de Cameron Awkward-Rich

Şi acum iarna e un loc pe care-l vizitez
dar unde nu aparţin. Îmi petrec timpul

într-o cameră care nu este copilăria, dar
oare contează? Mama

e încă la capătul holului & odată-câmpul-de-zăpadă
al corpului devine un potop ce mă distruge

în fiecare noapte. Credeam că am terminat
cu dorinţa & şi câtă uşurare. A nu mai dori

să mă întind în afara pielii. Să ating
ce nu e al meu, sau orice altceva.

Să nu fiu o limbă într-un clopot de sticlă
într-un ocean. Dar pastilele mă fac

să visez în oceane. Mă trezesc în crusta
sării altcuiva.

Devin un băiat care atinge
spatele gâturilor străinilor

în public – îndrăgostit de moliciunea
propriului gât.

Asta transformă orice om
din tren în ceva

care m-ar putea ucide. Nu te îngrijora.
E un lucru bun.

Înseamnă că m-am urcat în tren.
Înseamnă că am încă un corp.

 

………………………………………….

YUM, or what?

🙂