VIVIAN SANCHBRAJ / B O R D E R L I N E A R S P O É T I C A

Posted on November 20, 2016 by

0


gabriel

M-am născut într-un deşert, sub nivelul mării

vânătă şi cheală. Profesoara din a treia

m-a făcut să desenez acelaşi copac de şapte ori.

Colegii de clasă mi-au ascuns

un set de creioane de la Care Bears

în bancă. M-au făcut mincinoasă şi hoaţă.

O dată m-am crezut Superman şi prietena mea

cea mai bună era atât de urâtă că am evitat partea sărutului.

Mi-ar plăcea să pot fura versuri de Keats,

Hughes, Pizarnik şi să ies basma curată.

Un tip din Grecia mi-a spus că sunt varianta feminină

a lui Bukowski, eu prefer să fiu Ritsos,

Sabines, Ybigniew, Lorca sau Catullus.

La 37 de ani întreaga lume e conştientă

de nebunia mea şi cred că ştiu şi de ce.

Convorbire telefonică la distanţă cu mama:

Aminteşte-ţi că eşti bătrână şi nu ai făcut

nimic cu viaţa ta. Nu te căsători, fă măcar un copil,

o să-ţi pară rău tot restul vieţii dacă nu-l faci.

Am închis cât de repede am putut. Neliniştea

din fluxul sanguin, ceea ce mă omoară mi-a dat viaţă.

Dacă şmecheria funcţionează, ar trebui să îl felicit pe

primul meu iubit misogin. Patru ani furtunoşi,

prima iubire s-a sfârşit cu un blestem:

ea nu va fi nici pentru diavol, nici pentru vreunul dintre oameni.

Scriu poeme de parcă mi-as coase laceraţiile.

Universităţi americane mi-au refuzat poemele,

şi scriu poeme din toate puterile şi toată inima

M-am născut la frontiera nordică a Mexicului şi am accent,

dar scriu în engleză şi paşaportul meu e albastru închis.

Iarna trecută am luat decizia să dedic

restul vieţii mele frenetice şi libertine poeziei.

Poemele mele îmi sperie amanţii,

chiar şi aşa, vreau să preacurvesc cu poeţi morţi,

fiindcă singurul lucru care poate da lumină e poezia.

Pentru poemele mele am mers în vara asta la o conferinţă

patetică de poezie în Italia, şi mi-am terminat economiile.

Uneori pot să înlocuiesc scrierea poemelor

cu vibratorul, nu îmi ia mai mult de 10 minute.

Apoi mă întorc la citit şi scris poezie.

Vreau să beau poeme, să urinez şi să le beau iar.

Vreau să îmi tatuez tot corpul cu versurile preferate.

În loc să vorbesc cu oamenii, mi-ar plăcea să le recit poeme.

Furia mea nu e diferită de cea a refugiaţilor din Siria,

deja nu mai există nimic romantic despre mine.

Simt frica celorlalţi, radiaţia emoţiilor

călătorind cu viteza luminii înăuntrul meu,

e imposibil să o scriu pe hârtie.

Ah! Îmi lipseşte ceea ce americanilor le e de prisos.

Prieteni, autografe, falsitate.

Ca atunci când mama îmi spune: priveşte-ţi chipul de maniacă

şi acţiunile mele spun sunt sclava ta.

Regret, dar nu am la îndemână o oglindă, le detest.

Mamă te afli la mile şi mile distanţă

cu cât eşti mai departe cu atât sunt mai aproape

de poezia mea de ceea ce a mai rămas din mine.

 

Mai multe poeme în spaniolă de acelaşi autor, aici.

FOTO: Gabriel Isak