Din când în când mă întorc la acest blog, nici eu nu mai știu de ce. Astăzi aș vrea să pun un citat din „Piranesi”, de Susanna Clarke (Armada, 2020), o carte minunată a cărei frumsețe te lovește abia la final.
Mi-am amintit cum Raphael se întrebase care dintre Oamenii din Alcov fuseseră uciși și cum simplul fapt că ea pusese întrebarea asta a făcut ca întreaga Lume să pară un Loc mai întunecat, mai trist. Poate că așa este atunci când trăiești alături de alți oameni. Poate chiar oamenii care îți plac și pe care îi admiri enorm te pot face să vezi Lumea în feluri în care tu ai prefera să n-o faci. Probabil asta a vrut Raphael să spună.
Frumusețea Casei este incomensurabilă, Bunătatea ei, infinită.
În carte există două lumi, cea reală și o casă a arhetipurilor, în care interiorul oamenilor din lumea reală se manifestă sub formă de statui. Interpretarea mea este că fiecare dintre noi este reprezentarea unui arhetip, astfel ne tot repetăm în lume. Miile de copii din lumea reală pot doar bănui adevărul despre ele însele. Cartea Susanei Clarke este și despre falia care separă cele două lumi, interiorul și exteriorul, adevărul și partea lui tangibilă, care ne face să uităm de legăturile invizibile dintre noi.
Adunăm obsesii 
Posted on February 17, 2023 by ocdlit
0